Dragostea de mamă nu moare niciodată!

De câțiva ani încoace, Hermina plânge într-una, nebăgată în seamă de nimeni. Un om normal, aflat în situația ei, ar înnebuni! Dați-i copilul înapoi, voi, cei care i l-ați luat! Dragostea de mamă nu moare niciodată!, chiar dacă voi nu ştiți! Nu are cum să tacă! Nu are cum să se oprească din plâns! 

Hermina Nilausen a rămas cu un gol ireparabil în suflet… Maşinăria “Protecției” Copilului din Danemarca a trecut şi peste ea! I-au luat copilul şi i-au distrus viața!
În numele “Interesului Suprem al Copilului”, este ca şi când ai împuşca părinții, i-ai condamna la moarte numai pentru că au răcit sau au febră sau pentru că se află într-o situație dificilă în viață, în loc să-i ajuți!

În toate tratatele internaționale, se spune că ființa umană ar trebui să fie respectată. Fără niciun dubiu, Danemarca are multe lucruri pozitive, numai că dragostea de părinte zace cumva în întuneric, la uşă… Cum să uite Hermina de copilul său?! De ființa căreia i-a dat viață, iar acum se află pe mâini străine?! Cum să tacă?!
… Iată frânturi din viața ei! Gândindu-ne la acest Om, poate se va-ntâmpla ceva şi cu noi. Sufletul, inima noastră, poate, vor începe să bată puțin şi pentru ei!
… A avut o viață de calvar în România, alături de un soț care nu o respecta şi unde bătăile şi relele tratamente erau la ordinea zilei. Câte dintre femeile, mamele românce, trăiesc, oare, astăzi, în acelaşi infern?
… În anul 2000, în februarie, soțul său a fost ucis. A rămas singură şi cu Flavian, un băiețel încă mic.
În noiembrie 2000, s-a căsătorit cu un danez. A crezut că este un om de caracter, dar a fost tratată ca un sclav. I-a confiscat nu numai salariul, ci şi viața, despărțind-o de copilul său drag! Timp de 2 ani şi jumătate a fost silită să trăiască fără copilul său!, iar când a reuşit, în sfârşit, să-şi aducă lângă ea copilul, a fost martoră la scene de neînchipuit: “tatăl” adoptiv, danezul, îi smulgea copilului mâncarea din mână! Îi interzicea Herminei să facă baie fiindcă era paguba prea mare!
În 2004, Hermina a reuşit să se despartă de această brută. Era fericită, însă, pentru că trăia pentru fiul său! Lucra zi şi noapte. Nu dormea decât câte 2 (două) ore, ajungând la epuizare. Dar era fericită pentru că era şi Mamă şi Tată pentru fiul său!
… În 2007, în februarie, fiul său, Flavian, a acuzat primele dureri… S-a constatat mult mai târziu, avea leucemie! A murit, lăsând o Mamă disperată, care a luptat tot timpul pentru el. A stat 18 luni în spital cu el, a fost tratată de către personalul danez mizerabil, a fost insultată şi discriminată rasial…
După moartea fiului, mama a vrut să-şi pună capăt zilelor… Aceasta este povestea ei.

O Mamă, însă, nu-şi trădează nici după moarte copilul!
Deşi era la pământ, Hermina s-a împrumutat la bănci, ca să-şi aducă fiul mort Acasă, în România sa! Să-l îngroape aici, nu printre străini!

… A revenit după trei luni în Danemarca datorită datoriilor de la bănci. Era cu sufletul ars şi o mai durea, insuportabil, şi piciorul drept. Îşi pierduse, datorită spitalizării şi celor întâmplate, şi locul de muncă şi nimeni nu o mai băga în seamă pentru că era în plin lovită, nu un cal de cursă lungă… Un cal care să tot tragă la căruța străinilor!
… Şi-a recăpătat cu greu job-ul, dar piciorul drept îi cauza multe dureri. Medicii danezi au greşit total diagnosticul şi, dacă nu ar fi ajuns în România, pentru tratament, i s-ar fi amputat şi piciorul! Deşi medicii români au ajutat-o, după un an şi ceva, Hermina a căzut de pe scări, din cauza piciorului, accidentându-se grav!
… A urmat o perioadă dificilă. Era singură, bolnavă şi încă se mai gândea la fiul său. Moartea unui copil lasă urme adânci în orice părinte… Nu ai cum să te trezeşti aşa, din moarte, şi să o iei de la început!

La sfaturile prietenilor şi familiei, s-a recăsătorit cu un român. Au trait împreună, în Danemarca, un an şi jumătate, dar nu s-au înțeles.
S-au despărțit, iar în luna septembrie 2013, Hermina a încercat să se sinucidă, săturându-se de viața aceasta, clacând.
A stat 20 de ore în comă într-un spital de psihiatrie, unde, printre altele, s-a descoperit că Hermina era însărcinată!

… Deşi putea să avorteze copilul şi deşi fusese avertizată de medicii danezi că pruncul se putea naşte cu malformații din cauza stării de sănătate a mamei, Hermina a hotărât să-şi nască fiul! Nu a lăsat-o inima, nu a lăsat-o sufletul să-l omoare numai ca să-i fie ei mai uşor. A hotărât ca să-l nască şi să-l trateze cu toată dragostea! Cu dragostea ei, de Mamă, care se poate sacrifica oricând pentru copilul său! … A început să trăiască numai pentru el! S-a refăcut. Şi-a vindecat rănile. L-a născut, cu patru săptămâni mai devreme, dar conspirațiile deja se făcuseră!... A fost amenințată de către autorități că i se va lua copilul dacă nu acceptă să locuiască o vreme la o familie, care “o va ajuta”!

… Care familie, aflată la 93 km distanță, era compusă din doi bătrâni, de 73 şi 65 de ani, care umblau mai mult beți decât treji!, şi care aveau fixațiile lor!

În fiecare seară, Hermina se ruga la Dumnezeu ca bătrânii să nu cadă pe scară cu copilul său, să nu i-l smulgă din brațe şi să fie mai omenoşi!
În fiecare dimineață, la ora 9.00 era data cu copilul afară şi nu mai avea voie să se-ntoarcă în casă decât după ora 19.00!

… Când paharul umilințelor s-a umplut, când această Mamă nu a mai tăcut, serviciul de “Protecție” a Copilului i-a luat copilul! Adevărurile spuse de ea erau prea inconfortabile. Erau de necrezut! Nu aduceau nicicum cu poza fericită a “celei mai fericite țări din lumi”!
… L-au dat pe micuțul William, copilul ei, ca pe o minge de baseball altor familii…
Nespălat, rău tratat, nesupravegheat, cu lovituri pe față şi cu capul turtit, acestea sunt beneficiile despărțirii de mamă, “Interseul Suprem” al acestui copil!
… De câțiva ani încoace, Hermina plânge într-una, nebăgată în seamă de nimeni. Un om normal, aflat în situația ei, ar înnebuni!
Dați-i copilul înapoi, voi, cei care i l-ați luat! Dragostea de mamă nu moare niciodată!, chiar dacă voi nu ştiți!
… Nu are cum să tacă! Nu are cum să se oprească din plâns!

Dați-i copilul înapoi! Până când milioanele de români, despărțite, anonimizate prin străini, nu se vor trezi!...


George Alexander

✡ PESACH-UL פסח (Paștele), inima Sărbătorilor

In luna intaia , in a patruspezecea zi a lunii, intre cele doua seri , vor fi serbate Pastele Domnului ( Vaikra , Levitic 23: 5 ). Pastele ( ebr . Pesach ) se celebreaza de obicei in luna Nisan ( Aprilie sau Mai , in calendarul gregorian ), prima luna a calendarului iudaic religios din primavara unui an.

Pastele sau Trecerea ( dincolo de… ) este timpul noilor inceputuri in Israel, si se celebreaza in cea de-a 14-a zi a lunii Nisan… Pesach-ul face parte din categoria celor Trei Mari Sarbatori de Pelerinaj ( Pastele, Cincizecimea si Sarbatoarea Corturilor ) avand o semnificatie istorica deosebita pentru poporul Israel, si nu numai , caracterul domestic, agricol, este foarte prezent in celebrarea Pastelui, mai cu seama in complinirea mesianica a contextului sau. Pesach-ul include semnificatia sfarsitului sezonului ploios si inceputul sezonului de crestere, de dezvoltare ; apoi, odata cu Pastele este inaugurat timpul ispasirii ( salvarii ) prin sangele unui mielusel, si, de asemenea , timpul Marii Izbaviri a israelitilor din robia Egiptului.
 
a. SEMNIFICATIA ISTORICA

Dumnezeul lui Israel a stabilit ca celebrarea Pastelui sa se faca continuu ( vesnic , sa nu uitam ca este una dintre Sarbatorile care vor fi celebrate si in Imparatia Shabbatica – Exod 2: 23-25 , 6: 5-8, 12: 14 ). Israel a fost eliberat din robia egipteana cu un Pret de sange : fiecare familie de evrei trebuia sa unga cu sangele mieluselului sacrificat, stalpii usii , aceasta ramanand singura garantie a salvarii in fata revarsarii urgiei maniei divine. De fapt cum s-au desfasurat aceste evenimente? Textul de referinta ( Exod 12: 3-5 ) ne spune ca fiecare cap de familie trebuia sa ia un mielusel nu mai mare de un an, in ziua a zecea din prima luna, pe care sa-l pastreze langa el pana in ziua a paisprezecea a aceleiasi luni ( Exod 12: 3-6 ). In seara celei de-a paisprezecea zile ( la ora 3 fix ) , animalul trebuia sacrificat ( 12 : 6 ) , iar cu sangele lui se ungeau stalpii usii si pragul de sus al caselor . Mieluselul trebuia consumat fript in foc , impreuna cu ierburile amare, cu paine nedospita , toate acestea intr-o noua simbolistica, viitoare ; intreaga familie trebuia sa participle la acest ritual plin de semnificatie cu “mijlocul incins , incaltamintele in picioare, si toiagul in mana “, totul desfasurandu-se intr-o mare graba pentru ca toti evreii urmau sa paraseasca Egiptul la miezul noptii celei de-a cinsprezecea zile a lunii Nisan. La miezul noptii acestei zile , ingerul mortii trebuia sa treaca prin toata tara Egiptului, si daca o casa nu avea stalpii unsi cu sange, ea intra sub incidenta judecatii lui Dumnezeu ( Exod 12: 12-15 ). Cuvantul evreiesc pentru Paste este P E S A C H , care inseamna “ a pasi ( a trece ) dincolo de … “ Acest cuvant are menirea sa ne aminteasca doua lucruri : trecerea noastra , de la judecata iminenta a mortii si a pacatului , la Viata in Yeshua – Mielul- fara –de- cusur al lui Dumnezeu ( Ioan 1: 29, Apocalipsa 5 : 12 ) si sangele lui Yeshua, care trebuie sa acopere viata noastra intreaga , pentru a ne oferi protectia divina impotriva raului de orice fel ( Evrei 9 : 18-22 ).

b. SEMNIFICATIA MESIANIC-SPIRITUALA A PESACH- ULUI

1. Moartea lui Yeshua pe o CRUCE ( plamadita tot dintr-un lemn, asa cum erau odinioara confectionati stalpii caselor evreiesti din Egipt ).

• 2. Yeshua a fost Intaiul Nascut ( sa ne gandim la celebrarea celor dintai roade ) al fecioarei Maria , Primul si Unicul Fiu Nascut al Tatalui – din vesinicie, Matei 1 : 21-25, Romani 8 : 29 ).
• 3. Exista o progresiva metafora a Mielului in Biblie . Prima se refera la Mielul unei case ( Exod 12: 3-4 ) , a doua, la Mielul pentru o natiune ( Ioan 11 : 49-52 ) , a treia, la Mielul pentru lumea intreaga ( Ioan 1: 29 ).
• 4. Egiptul este prototipul Lumii si al intregului ei sistem decazut , iar Faraonul il reprezinta cu succes pe insusi Satan. Toti cei care se afla in sclavie spirituala traiesc in conformitate cu legile acestui sistem de referinta , in care pacatul si razvratirea sunt exaltate.
• 5. Yeshua este Mielul lui Dumnezeu ( Ioan 1: 29 ). Yeshua este Pastele nostru ( 1 Corinteni 5 : 7 ). Toti cei care Il urmeaza pe Yeshua apartin Casei lui Dumnezeu ( Evrei 3 : 6 ).
• 6. Totul se rezuma la un act volitional de credinta in puterea rascumparatoare a Sangelui lui Yeshua , Pastele nostru, Singurul care poate elibera faptura umana de toate dependentele pacatoase ( Romani 6: 7 ; Galateni 4: 3-5 ). Numai Sangele Fiului lui Dumnezeu poarta valentele rascumpararii din pacat ( Levitic 17 : 11; 1 Petru 1: 18-19 ; Apocalipsa 1: 5 ).
• In concluzie , celebrarea Pastelui a fost randuita de Insusi Elohim ( Exod 12: 14 ) ca o intruchipare vremelnica a semnificatiei primei veniri a Fiului Sau in aceasta lume.
  
  Sarbatoarea trebuie cinstita si celebrata intr-un profund respect pentru trecut , si intr-o nota de asteptare fata de ceea ce Domnul ne pregateste in viitor. Multi ani dupa instituirea Pastelui in Egipt, un om numit Ioan ( Yohanan ) a aratat spre Yeshua , numindu-L Mielul lui Dumnezeu . Dupa ce a fost declarat Mielul lui Dumnezeu ,Yeshua Si-a inceput Lucrarea in aceasta lume, pe teritoriul Israelului de astazi, intre evreii din vremea lui. La sfarsitul acesteia , in a zecea zi a lunii Nisan, Mielul lui Dumnezeu intra in Ierusalim inconjurat de mii de pelerini cu ramuri de flori in maini, care cantau cu bucurie Hallel , si care s-au grabit sa-L proclame – atunci cand L-au vazut calare pe un magarus ( Zacharia 9: 9 ) – Regele lui Israel. Pana in zilele noastre, 10 Nisan ramane pentru lumea crestina, Sarbatoarea Floriilor.
• Apoi Mielul Si-a continuat periplul durerii dupa ce marele preot il cerceteaza (impreuna cu fariseii cu saducheii ) timp de 4 zile ( Exod 12: 5 ) , expunandu-l pe EL, Cel mai Neprihanit Om al lui Israel , dispretului si oprobiului omenesc abject . Pe 14 Nisan , la ceasul al treilea din zi , marele preot trebuia sa ia mielul de jertfa pentru Paste, sa-l puna pe altar asteptand timpul injunghierii . Ca un Simbol perfect al jertfei din vechime, Yeshua a fost rastignit pe Muntele Moria ( Marcu 15 : 25 ). Si in timp ce Regele Universului Se stingea pe cruce , picatura cu picatura , au avut loc pregatirile pentru jertfa de Pesach. Asfel, la ora 3 dupa-amiaza, marele preot inainteaza spre altar, injunghie mielul de jertfa cu un cutit , si rosteste aceleasi cuvinte pe care le-a rostit Yeshua Domnul pe cruce : “ S-a savarsit ! “ Se admite fara echivoc , astazi , ca Fiul lui Dumnezeu Si-a dat ultima suflare la 3 .00 pm ( Matei 27 : 45- 50 ).
• In Deuteronom 16: 16 ni se spune ca toti evreii – va veni si vremea aceea binecuvantata, amin ! – au datoria sa celebreze la Ierusalim Sarbatorile Pastelui, ale Saptamanilor si ale Corturilor; acestea mai sunt cunoscute si sub denumirea de Cele Trei Mari Sarbatori de Pelerinaj.

(Prezentare de Otniela -Daniela Onu)
sursa

Rusia recunoaște Ierusalimul drept capitala Israelului – cu o momeală

Exact cu ocazia celei de-a 50-a aniversare a unificării Ierusalimului, Ministerul de Externe rus a emis o declarație, joia trecută, prin care a anunțat că vede Ierusalimul drept capitala Israelului. Însă există o momeală care face oferta îndeajuns de neatractivă și probabil imposibil de acceptat (Breaking Israel News).

Anunțul a apărut pe pagina web a Ministerului de Afaceri Externe rus. S-a început cu o afirmație generică privind poziția lor asupra negocierilor stagnate dintre palestinieni și israelieni, dar s-a concluzionat cu declarația uimitoare că ei consideră Ierusalimul de Vest drept capitala Israelului.

mai mult aici

Gimnastul Alin Jivan slujește la penticostali de Înviere

Gimnastul Alin Jivan slujește la penticostali de Înviere, dar nu ciocnește ouă. Sportivii pocăiți ne-au povestit cum petrec Paștele

Cum petrec Paștele foști și actuali sportivi care aparțin de diferite culte religioase. De la Daniel Zafiris, la Alin Jivan și Sabina Cojocar, de la Talida Tolnai, la Neluțu Sabău și Imi Ienei.

Reporterii Libertatea au slalomat cu grijă printre câteva culte religioase, încercând să contureze meticulos, cu grijă, o hartă a obiecieiurilor de Paște. Am dialogat sincer despre credință cu credinciosii neo-protestanți (creștini după evanghelie, penticostali, baptiști) și cu membri ai Bisericii Catolice reformate, am vorbit cu martori ai lui Iehova, iar la final ne-am privit și pe noi, credincioșii ortodocși.

Daniel Zafiris (47 de ani, fotbal, câștigător al Cupei României cu Petrolul Ploiești în 1995; creștin după Evanghelie). ”Mi-ar plăcea să vorbim despre fotbal, viață, valori, credința, fiindcă suntem înaintea Sfintelor Sărbători de Paști și, dacă acum nu ne gândim la Dumnezeu și la cele sfinte, cand altcândva? Sunt multe de povestit, aș putea scrie o carte despre viața mea, de pe terenul de fotbal și din afara lui. Dar toate au vremea lor și timpul lor”, deschide discuția fostul atacant. Avea doar 28 de ani când s-a decis să înceapă o nouă viaţă, cea a credinţei, fiindcă a înțeles ceea ce Sfânta Scriptura spunea: ”V-am scris aceste lucruri ca să știți că voi care credeți în Numele Fiului lui Dumnezeu aveți viată veșnică”. De atunci el slujește în biserica evanghelică și imeni nu l-a putut determina să se răzgândească. ”Câteodată, Dumnezeu îi alege pe unii oameni pentru anumite lucrări speciale care necesită un preţ ce trebuie plătit. Şi cred că asta a fost şi în cazul meu. Aşa am simţit eu, o chemare din partea Domnului în a ajuta sportivii, iubitorii de sport și oamenii. în general, să se apropie mai mult de Dumnezeu și să-L urmeze prin credință”, a explicat ”Zafi”, care, la despărţirea de fotbal, a oferit monumentala replică: ”Viaţa fără Iisus Hristos este ca un meci de fotbal fără minge, nu are sens”.

Citeste aici

Surprize de carbon. Certitudini despre mediu care se cer reevaluate

Ne plac certitudinile, pentru că ne fac să ne simţim protejaţi. Însă consecinţele certitudinilor greșite lovesc mai tare decât imprevizibilul.

Septembrie 2014. The Guardian avertiza că, dacă ne uităm la cifrele actuale, putem fi siguri că toţi „copiii născuţi astăzi vor descoperi lumea condamnată la un drum periculos și ireversibil al schimbării climatice”. Aceasta deoarece, notau englezii, „anul acesta, întreaga lume a emis în atmosferă o cantitate record de gaze cu efect de seră”.

Alarma a fost dată de o echipă multidisciplinară numeroasă, reunită de cercetarea Global Carbon Project (GCP), ale cărei rezultate au fost publicate în jurnalul Earth System Science Data. Cercetătorii au spus că, potrivit datelor de care dispun în urma unei compilaţii din surse multiple, în anul 2013, emisiile de CO2 au continuat să crească semnificativ, în ciuda avertizărilor repetate ale comunităţii știinţifice cu privire la consecinţele acestei creșteri constante. Cercetătorii au notat o creștere cu circa 3% a emisiilor în SUA, în timp ce China, au observat ei, a întrecut Europa în privinţa emisiilor de CO2 pe cap de locuitor.

Oamenii de știinţă au estimat că, până la finele anului 2014, totalul emisiilor poluante se va fi ridicat la 40 de miliarde de tone. Și, ca să fie mai evident că vorbim de un salt, au comparat această cantitate cu cele 32 de miliarde de tone emise în anul 2010. Din fericire, pronosticul nu s-a realizat.
Cine a amânat sfârșitul lumii

La jumătatea lunii martie 2015, Agenţia Internaţională a Energiei, o instituţie obișnuită să transmită vești rele, a făcut publică o informaţie seismică. Pentru prima oară în cei 40 de ani de când se vorbește despre încălzirea globală, iar emisiile de CO2 au crescut constant, în 2014 nivelul de gaze cu efect de seră deversate în atmosferă a rămas neschimbat faţă de anul precedent. E nevoie însă de o precizare aici: aceasta este prima dată când nivelul de emisii stagnează în absenţa unei crize economice, când emisiile scad natural, ca urmare a diminuării producţiei. Anul 2014 a predat așadar o importantă lecţie pe care o aveau de învăţat actorii de pe scena globală a mediului: aceea că se poate.

Până la momentul publicării studiului GCP, China era nemulţumită că degetul moralizator al comunităţii internaţionale era îndreptat spre ea. De ce să i se ceară să își asume aceeași ţintă de reducere a emisiilor de CO2 pe care și-o asumă și ţările dezvoltate când, la nivel global, a emis mai puţin CO2 decât ele? Așa se face că, împreună cu India, China a devenit o oaie neagră a eforturilor ecologice globale, ca urmare a încăpăţânării cu care refuza să se înhame la același jug ecologic cu vecinele care poluează mai puternic și de mai mult timp.

În 2014 însă, cifrele au vorbit mai puternic decât reprezentanţii ţărilor vizate. China a început să producă 7,2 tone de CO2 pe cap de locuitor, cu 0,4 tone mai mult decât nivelul pe cap de locuitor al întregii Europe. „Încă nu se apropie nici pe departe de SUA

sau de Australia, dar faptul că a întrecut Europa va surprinde o grămadă de lume”, declara atunci dr. Robbie Andrew, cercetător în cadrul Centrului de Cercetare Internaţională privind Clima și Mediul, din Norvegia.

Ironia face însă ca o proporţie semnificativă din emisiile chinezilor să fie un rezultat al cererii pieţei europene și americane. „Emisiile din Europa ar fi cu 30% mai ridicate dacă am lua în calcul bunurile pe care europenii le folosesc, dar care sunt produse în altă parte”, atenţiona prof. Corinne Le Quere, de la University of East Anglia, implicată la rândul său în cercetarea Carbon Project.

Aproape un an mai târziu, China și-a făcut singură dreptate, exonerându-și totodată și latura ecologistă. Fără să își diminueze producţia, ţara a renunţat într-o așa mare proporţie la utilizarea cărbunelui drept combustibil în fabricile sale, încât efectiv a inversat tendinţa ascendentă globală a emisiilor poluante.

Analiștii au apreciat eforturile Chinei, în timp ce au admonestat lipsa mobilizării semnificative a celorlalte ţări. „Rezultatele de anul acesta sunt „încurajatoare”, a apreciat Maria van der Hoeven, directoarea executivă a Agenţiei Internaţionale a Energiei. „N-avem însă timp să ne complacem”, a fost mesajul care a urmat imediat și, „cu siguranţă, nu este momentul să folosim această veste bună ca să scuzăm stoparea oricărei acţiuni ulterioare”.
Decuplarea economiei de ecologie

Ecologiștii au putut demonstra, în premieră folosind și cifre, viabilitatea decuplării creșterii economice de creșterea emisiilor de gaze cu efect de seră. Altfel spus, pentru prima dată, avem dovada incontestabilă că se poate să adoptăm tipare ecologice de lucru fără ca producţia să trebuiască diminuată.

Până acum, stagnarea sau scăderea emisiilor de CO2 a venit doar la pachet cu o constricţie economică majoră. Așa cum amintea Agenţia Internaţională a Energiei într-un comunicat, în cei 40 de ani de când adună date despre emisiile de CO2, doar în trei perioade emisiile anuale au înregistrat stagnări sau scăderi. Și fiecare dintre aceste perioade a fost asociată cu o scădere a profitului la nivel mondial. Emisiile globale de CO2 au scăzut la începutul anilor 1980, când America era în recesiune, apoi în 1992, după ce s-a prăbușit Uniunea Sovietică, și, cel mai recent, în 2009, în timpul crizei financiare. În 2014 însă, economia globală a crescut cu 3%.

Cum a fost posibilă această performanţă? Cel mai mare consumator mondial de energie – China – a ajuns să își ia 11 procente din necesarul ei energetic din alte surse decât cele fosile, plănuind ca, până în 2020 (deci în doar 5 ani), să ajungă la o alimentare de 15% din combustibilii proveniţi din surse regenerabile sau combustibili nucleari. Sophie Lu, analist pentru divizia Energie și Finanţe de la Bloomberg, în Beijing, explica fenomenul spunând că „cererea pentru cărbune a scăzut” în China, în timp ce toţi ceilalţi combustibili, inclusiv petrolul, gazele și regenerabilele, au crescut în termenii consumului. În procente, anul trecut, China și-a diminuat consumul de cărbune cu 2,9% faţă de anul 2013. Aceasta a fost, potrivit analistului Tian Miao, citat de Bloomberg, „prima scădere în cel puţin ultimii zece ani”.
Eco-eroii europeni

Privind la realizările macro în direcţia protecţiei mediului, e ușor să fii animat de un impuls sănătos și lăudabil de a contribui și tu cu ceva. Și, adesea, tendinţa este să ne uităm la vecinii noștri ecologi, ca să învăţăm de la ei. În Europa, campionii protecţiei mediului sunt, de departe, nemţii, care au zeci de ani de experienţă în ecologia practică, acţionând în mai multe sectoare pentru a-și reduce la minimum amprenta ecologică.

Ei își sortează gunoiul în minimum patru categorii (sticlă, plastic, hârtie și deșeuri menajere), la care se mai adaugă uneori deșeurile electronice, de care un bun cetăţean nu se poate descotorosi cum îi vine mai ușor, pentru că nu îi permite legea

. Consumă cât de puţină apă pot: fac duș, nu baie, trag apa la toaletă numai în caz de necesitate, nu lasă robinetul deschis în timp ce se spală pe dinţi, iar dacă acestea par detalii prea prozaice, o privire mai atentă la consecinţele lor va demonstra că nu sunt.

Nemţii își închid centralele nucleare și fac economie și la consumul de electricitate, folosind predominant becuri ecologice. Profită, în schimb, cât de mult pot de lumina naturală și, în puţinele zile însorite pe care le au, își pun în funcţiune panourile solare instalate cu ajutorul unor subvenţii serioase primite de la stat. În plus, își izolează cu temeinicie casele, astfel încât să nu piardă căldură iarna și să-și poată menţine răcoarea vara.

Cu toate acestea, ceea ce îi recomandă ca ecologiști pe nemţi îi și condamnă. Însă înainte de a înţelege de ce, e firesc să ne uităm puţin în propria ogradă.
Înverziţi cu forţa

Pare ușor deplasat să compari eforturile de mediu ale unui neamţ cu cele ale unui român, care, deși s-a străduit la un moment dat să își sorteze gunoiul, a descoperit că deșeul lui, selectat pentru aruncarea la tomberonul de culoarea potrivită, ajunge reamestecat în vechea autospecială deloc selectivă. Ambii sunt cetăţeni europeni, dar statul îi încurajează diferit: mai mult pe nemţi, mai puţin pe români.

Apartenenţa la Uniunea Europeană ne forţează însă în direcţia cea bună. De pildă, de la 1 ianuarie 2016, autorităţile locale vor fi trebuit să pună la punct infrastructura necesară colectării separate a celor patru tipuri de deșeuri menajere pe care le gestionează

Până acum, progresul a fost destul de lent. Conform rapoartelor anuale privind starea mediului în România, întocmite de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, doar 1% dintre deșeurile din gospodării au fost separate și reciclate în 2009. Un an mai târziu, se avansase cu 4 procente, iar în 2011, cu 8 procente.

Problema la noi este că oamenii nici nu au disponibilitatea necesară unor eforturi pro-mediu. Doar jumătate dintre români declară că se preocupă de colectarea selectivă de hârtie, carton sau cutii de băuturi, în comparaţie cu 90% dintre ceilalţi europeni

Nu e vorba că nu ar ști. Aproximativ 87,5% dintre respondenţii din cadrul studiului „Atitudini și obiceiuri referitoare la deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE)”, efectuat pentru ECOTIC de către GBD Research, spun că știu că pot da deșeurile electrice spre reciclare. Însă doar 36% dintre ei au declarat că fac, în practică, lucrul acesta.

Am putea bănui că în spate e o chestiune de mentalitate. Mai ales că același studiu arată și că românii se află (împreună cu bulgarii și maltezii) printre europenii cel mai puţin dispuși să cumpere mobilă la mâna a doua pentru a reduce cantitatea de deșeuri de pe piaţă, în timp ce 7 din 10 suedezi, finlandezi și danezi ar opta pentru o astfel de metodă. Dar UE nu ne lasă timp pentru introspecţie.

Dacă, la sfârșitul lui 2014, autorităţile abia au colectat 1,5 kilograme de DEEE-uri pe cap de locuitor, în loc de 4 kilograme cât obligau directivele europene, în 2020 ștacheta urcă și mai mult. Nu mai puţin de 50% din deșeurile generate de populaţie vor trebui să se regăsească în fluxuri de reciclare. Un an mai târziu, procentul va crește la 60%. Iar dacă ţara noastră nu se conformează, cetăţenii ei vor plăti. Nu pentru a finanţa subvenţii utile, ci pentru a plăti amenzi europene.
Intenţii bune, eșecuri cronice

Nemţii nu par să aibă această problemă. Au însă altele, deloc neglijabile. Germania a dezvoltat un cult al mediului, însă unii analiști consideră ritualurile lui ca fiind, să spunem, „păcătoase”. O analiză Der Spiegel face o radiografie necruţătoare a intenţiilor bune ale germanilor, transformate în „eșecuri cronice”.

Pentru început, sistemul de colectare selectivă îi împovărează prea mult pe cetăţeni, obligându-i să sorteze manual și să cureţe (acolo unde este cazul) cinci tipuri de deșeuri. Der Spiegel atenţionează că, după ce proporţia de gunoi care trebuie, legal, reciclat este atinsă, restul deșeurilor (constituind aproape jumătate din total) sunt incinerate, toate la un loc, odată cu munca inutilă a cetăţeanului.

Apoi, obsesia pentru economisirea apei a generat, neașteptat, consecinţe mirositoare, scrie Der Spiegel. În absenţa apei care să dilueze deșeurile din canalizări, scurgerea lor se petrece mai lent, iar mirosul și toxinele pe care le emană le creează probleme locuitorilor anumitor orașe. Impactul este asemănător unei insuficienţe renale.

Articolul condamnă și ipocrizia politicienilor, care închid centralele nucleare nemţești, dar importă energie nucleară din Franţa. Și critica nu se oprește aici. Becurile ecologice, considerate o minune a economiei de electricitate, sunt un real pericol pentru sănătate, atenţionează aceeași analiză, invocând cazul în care cineva sparge din greșeală un astfel de bec. Ele conţin mercur, care, odată inhalat, ajunge la creier prin sânge, așa cum explica Gary Zörner, chimist la un laborator din Delmenhorst. „Și fiecare picătură de mercur ne face un pic mai proști.” Din cauza mercurului, legea a interzis aruncarea acestor becuri la gunoiul obișnuit. Ele trebuie să parcurgă un circuit complicat de dezasamblare, care izolează mercurul periculos.

Izolarea casei, altă măsură aparent ecologică, nu doar că menţine temperatura din interior ca un termos, însă sufocă pereţii, creează igrasie și le generează probleme respiratorii persoanelor care locuiesc acolo.
Deci ce putem face?

Contrazic aceste descoperiri tot ce știam despre ecologie? Nicidecum. Avertizările cu privire la nevoia de a folosi resursele naturale inteligent și cumpătat, pentru a diminua poluarea globală, contribuind astfel la stoparea schimbărilor climatice și a dezastrelor aferente, rămân valabile. Ceea ce ar fi însă bine să se schimbe este mentalitatea noastră.

Comunitatea internaţională a făcut un pas important: a înţeles că nu e obligatoriu să plătească cu prosperitatea economică pentru prosperitatea naturală. Nemţii au înţeles și ei că extrema verde, în ciuda intenţiilor ei bune, are nevoie de reevaluări care să o adapteze mult mai eficient la realitate. De exemplu, în decursul a doi ani, ţinta reală de reciclare a gunoiului menajer a crescut de la 36% la 65%.

Dacă am înţelege că principiile fundamentale ale ecologiei sunt dinamice, că se mișcă odată cu Pământul și că, în consecinţă, și respectarea lor are nevoie de dinamism, niciuna dintre surprizele expuse mai sus nu s-ar califica drept „surpriză”. Ceea ce putem face în acest scop este să ne informăm cu privire la opţiunile pe care le avem pentru protecţia mediului și să ne mobilizăm spre avansarea lor. Dar, sigur, pentru asta trebuie mai întâi să credem că se poate.

Alina Kartman
SURSĂ:Semnele timpului, aprilie 2015, ediția tipărită

Închinându-te cu bomba sub bancă

Închinându-te cu bomba sub bancă: Cum o fi închinarea aceea în care știi că în orice moment poate exploda o bombă aflată pe pieptul unuia de lângă tine care țipă la cântări mai tare decât liderul de închinare sau chiar sub scaunul tău? 
Cum o fi închinarea aceea în care știi că în orice moment poate exploda o bombă aflată pe pieptul unuia de lângă tine care țipă la cântări mai tare decât liderul de închinare sau chiar sub scaunul tău?

Cum o fi închinarea aceea în care chiar simți și crezi versurile cântecului: "Și dacă trăim pentru Domnul trăim și dacă murim pentru Domnul murim"? Noi nu știm ce înseamnă să pleci din Biserică rănit sau direct spre Cer, frații noștri din Egipt o știu. De aceea închinarea lor cred că este chiar sinceră.
Ei merg la Biserică pregătiți să se întâlnească cu Domnul chiar față în față, noi în România mergem uneori că ne cicălște mama, soțul, soția sau chiar copiii.
Închinarea lor e sacrificiu suprem. Merg la Biserică gata să-și dea viața. Eu cred că într-o astfel de Biserică nu se roagă pastorul de enoriași să se roage sau să cânte.
Au murit peste 40 dintre frații noștri egipteni și peste 70 au fost răniți, ne rugăm pentru ei deși cred că ei ar trebui să se roage pentru înflăcărarea credinței noastre aici în România. Cred că duminica viitoare vor fi mai mulți la Biserică, sfidând moartea și bombele. Noi oare câți vom fi?
Doamne îndură-te de egipteni și ai milă de români!

Tony Berbece

Despre Pesach – Paştele evreiesc

Pesach este un cuvânt în ebraică care s-a tradus prin Paşte. Termenul are ca rădăcină cuvântul pasach care înseamnă a ocoli, a evita. Pasach este un termen referitor la ocolirea caselor evreilor care aveau sânge de miel pe uşiorii uşii lor în noaptea când au murit întâii născuţi ai egiptenilor, înainte de ieşirea din Egipt (Mitzrayim).

Pentru că în lumea credincioşilor neevrei în Yeshua Ha’Mashiach nu se prea cunosc detaliile şi contextul evreiesc al sărbătorii şi al desfăşurării evenimentelor din noaptea trădării Lui Yeshua, vom prezenta pe scurt introducerea la aceste evenimente şi apoi derularea serii respective în contextul evreiesc.

În contextul sărbătorilor anuale poruncite de Adonay (Dumnezeul lui Israel), avem patru sărbători de primăvară şi trei sărbători de toamnă. Primele patru sărbători au fost împlinite de Yeshua Ha’Mashiach la prima Lui venire, iar cele trei de toamnă vor fi împlinite începand cu revenirea Lui.

Primele patru sau cele de primăvară sunt Pesachul (Paştele), care corespunde cu tăierea mielului, adică sacrificiul Lui Yeshua Ha’Mashiach, Chag ha’matzot (Azimile), care sunt Trupul Lui care era fără păcat şi “n-a văzut descompunere”, Bikurim (Primele roade), care reprezintă învierea Lui şi Shavuot (Săptămânile/Cincizecimea), când salvarea/mântuirea a fost revarsată peste primii credincioşi prin Ruach Ha’Kodesh (Duhul/Spiritul Sfânt).

De observant este faptul că Chag ha’matzot (Sărbătoarea Azimilor) trebuie ţinută şapte zile după tăierea mielului, iar noi ştim că Mielul nostru a înviat după trei zile. Atunci se ridică întrebarea: de ce Azimile mai ţin încă patru zile? Răspunsul este că în Trupul Lui înviat, care este o azimă (fără păcat), am fost introduşi şi noi ca şi membre/organe şi am devenit şi noi azime datorită Trupului Său. Deci suntem “continuarea” fizică a învierii Lui aici pe pământ.

În primul rând am menţiona faptul că sărbătoarea Pesach trebuia să aibă loc în data de 14 Nisan al calendarului lăsat de Creator. Iar, conform Scripturilor, din ziua de 13 se curăţau toate produsele de panificaţie cu aluat sau dospite, în zilele noastre incluzând şi drojdia, bicarbonatul de sodiu, oţetul etc. Această poruncă stă şi la baza obiceiului de curăţenie generală de dinaintea Paştelui. Iar în 1Kor. 5:6-8 scrie: “... Nu ştiţi că puţină drojdie dospeşte toată frământătura? Curăţaţi drojdia veche, ca să fiţi o frământătură nouă, fără drojdie, cum de fapt şi sunteţi, întrucât Ha’Mashiach, Mielul nostru de Pesach, a fost sacrificat. Aşadar, să sărbătorim nu cu drojdia veche, nici cu drojdia răutăţii şi ticăloşiei, ci cu azimele sincerităţii şi adevărului.” Acest pasaj ne vorbeşte despre aplicarea spirituală a principiilor sărbătorii în relaţiile şi viaţa credinciosului, dar şi despre faptul că sărbătoarea trebuia ţinută de către credincioşii evrei mesianici şi neevrei. Într-o altă traducere apare: “să prăznuim dar praznicul” adică să “sărbătorim sărbătoarea”, citat care se referă clar la valabilitatea sărbătorii pentru toţi credincioşii în Yeshua Ha’Mashiach.

Un alt lucru de menţionat este că Yeshua a frânt o azimă din două motive. Primul motiv este acela că porunca interzicea să fie ceva dospit, nu numai în casă, dar şi în hotarele evreilor. Şi dacă Yeshua ar fi procurat (deşi i-ar fi fost greu) pâine dospită dintr-un oarecare motiv (pentru că nu avea motiv să facă asta), ar fi încălcat porunca, şi dacă încălca porunca era vinovat de păcat, şi dacă ar fi fost vinovat de un singur păcat nu mai putea să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru omenirea păcătoasă. Al doilea motiv este acela că azima reprezenta Trupul Lui fără păcat, iar pe noi, credincioşii în El, ne-a “inclus” în acest Trup al Său. Deci nu putea fi întinat Trupul Lui primindu-ne pe noi, păcătoşii, ci noi am fost curăţiţi şi am devenit azima prin adăugarea la Trupul Său, ca şi în pasajul de mai sus.

Am dori să menţionăm şi despre ramurile de palmier dinaintea intrării Lui Yeshua Ha’Mashiach în Yerushalayim (Ierusalim) faptul că acest obicei provine de la sărbătoarea Sukot (Colibelor), când aşteptarea Lui Mesia este la punctul culminant şi când se fac colibele şi din ramuri de palmier, se leagănă “lulavul”, buchetul cu cele patru specii printre care şi ramura de palmier, simbolizând era Mesianică. Aşa că, un ritual al unei sărbători care cade pe perioada de toamnă s-a aplicat la intrarea Lui Yeshua Ha’Mashiach în Oraşul sfânt, primăvara, ca semn că oamenii au crezut că El este Mesia şi va instaura era Mesianică şi eliberarea de sub romani.

În legătură cu ordinea ritualurilor din seara trădării, trebuie ştiut că aproape toate elementele practicate de pe vremea aceea s-au păstrat în obiceiul evreiesc până în zilele noastre.

În ebraică mulţimea ritualurilor care se practică de Pesach se numeşte seder (ordine). În primul rând, ritualul este condus de “capul familiei” care în cazul nostru a fost Yeshua Însuşi. Apoi, în legătură cu aşezarea întinsă în jurul mesei puse, la dreapta capului familiei era cel mai mic baiat (mezinul) care era “de serviciu” să pună întrebările. În cazul nostru e vorba de Yochanan (Ioan), de aceea Keyfa (Petru) când a vrut să afle cine-L va trăda pe Yeshua, i-a transmis acest lucru lui Yochanan (Ioan). În seara respectivă, bazat pe porunca de a relata evenimentele legate de ieşirea din Mitzrayim (Egipt), trebuiau reluate în fiecare an, în fiecare generaţie, de aceea evreii puneau pe cel mai mic copil să pună “cele patru întrebări” legate de sărbătoare, la care mai târziu capul familiei răspundea.

Un alt aspect al ritualului sunt cele patru cupe de vin (pentru că interdicţia legată de alimente fermentate se referea la produsele de panificaţie, nu şi la rodul viţei) pe care le consumau la masa de seder sau cina de paşti.

Şi acum iată ritualul urmat de Yeshua Ha’Mashiach:

1. Capul familiei toarna prima cupă de vin şi spune binecuvântarea pentru dedicarea întregii seri Lui Adonay (Domnul). Se numeşte cupa sfinţirii/dedicării.

2. Capul familiei se spală pe mâini şi începe evenimentul prin a înmuia “ierburi amare”, în general pătrunjel, în apa sărată, care reprezintă lacrimile şi amărăciunea robiei/sclaviei din Mitzrayim (Egipt). După acestea, în ritualul modern, se iau 3 azime, azima din mijloc se rupe în două jumătăţi, din care o jumătate se ascunde prin casă. Acest obicei provine de la mesianici care “văd” pe Fiul în azima din mijloc şi Trupul Său frânt şi ascuns de evreii care încă nu cred în El.

3. Urmează cele patru întrebări puse de “cel mai mic”, descris în Yochanan (Ioan) 13:23.

4. Capul familiei toarnă a doua cupă de vin şi începe să înşire evenimentele legate de exod, ca răspuns la întrebări. Se enumeră şi plăgile, de aceea aceasta este cupa judecăţii, după care se cântă Psalmii “Halel”, adică Psalmii 113-118.


5. Se fac pregătirile pentru cina propriu-zisă care începe cu spălarea mâinilor tuturor participanţilor, spălare care a fost completată cu spălarea picioarelor din partea Lui Yeshua Ha’Mashiach.

6. Se înmoaie o bucată de azimă în charoset (un amestec de mere, nuci şi miere sau vin, care reprezintă mortarul sau cărămizile din Egipt) şi se dă la fiecare. La acest moment L-a întrebat Yochanan (Ioan) pe Yeshua cine Îl va trăda. Yeshua, după ce i-a spus, S-a întors cu bucata spre stânga Lui şi i-a dat-o lui Yehudah Ish K’riot (Iuda, bărbatul din Keriot). Yoch (Ioan) 13:21-27. După ce a luat bucata, a plecat de acolo.
ATENŢIE! La acest moment Seudat ha’Adon (Masa Domnului) încă NU a fost instituită, deci Yehudah nu a mâncat din ea.

7. “După cină” (Luk.22:20), aşa cum spune şi Noul Legământ, a luat cupa şi a binecuvântat-o, apoi azima, şi a instituit Seudat ha’Adon (Masa Domnului). Chiar dacă în Lukas (Luca) este menţionat că El ar fi vorbit la prezent despre trădător, ca fiind încă prezent la masă, trădătorul nu a mâncat din elementele Trupului şi Sângelui Său. Aceasta este a treia cupă, care se numeşte “cupa salvării/mântuirii”.

8. După acestea urma a patra cupă, cea a laudei, dar despre care Yeshua a zis că nu o va bea până când nu o va bea împreună cu ei în Împărăţie (Mat.26:29).

9. Tot ritualul se încheie cu cântece de laudă şi anume din T’hilim (Psalmi) de la 115 la 118 (Merită citite să vedeţi ce au cântat Yeshua şi ucenicii Lui).

Ca încheiere menţionăm că în tradiţia modernă există o azimă (cea din mijloc), care este ruptă în două şi a cărei jumătate se ascunde prin casă, a cărui nume este afikoman. În mod interesant se spune că acest cuvânt nu este de origine ebraică ci grecească şi provine din ikneomai care înseamnă “am venit”.

Chag Pesach sameach! Un Pesach fericit tuturor!

✡ Rabin David Nagy