Surprize de carbon. Certitudini despre mediu care se cer reevaluate

Ne plac certitudinile, pentru că ne fac să ne simţim protejaţi. Însă consecinţele certitudinilor greșite lovesc mai tare decât imprevizibilul.

Septembrie 2014. The Guardian avertiza că, dacă ne uităm la cifrele actuale, putem fi siguri că toţi „copiii născuţi astăzi vor descoperi lumea condamnată la un drum periculos și ireversibil al schimbării climatice”. Aceasta deoarece, notau englezii, „anul acesta, întreaga lume a emis în atmosferă o cantitate record de gaze cu efect de seră”.

Alarma a fost dată de o echipă multidisciplinară numeroasă, reunită de cercetarea Global Carbon Project (GCP), ale cărei rezultate au fost publicate în jurnalul Earth System Science Data. Cercetătorii au spus că, potrivit datelor de care dispun în urma unei compilaţii din surse multiple, în anul 2013, emisiile de CO2 au continuat să crească semnificativ, în ciuda avertizărilor repetate ale comunităţii știinţifice cu privire la consecinţele acestei creșteri constante. Cercetătorii au notat o creștere cu circa 3% a emisiilor în SUA, în timp ce China, au observat ei, a întrecut Europa în privinţa emisiilor de CO2 pe cap de locuitor.

Oamenii de știinţă au estimat că, până la finele anului 2014, totalul emisiilor poluante se va fi ridicat la 40 de miliarde de tone. Și, ca să fie mai evident că vorbim de un salt, au comparat această cantitate cu cele 32 de miliarde de tone emise în anul 2010. Din fericire, pronosticul nu s-a realizat.
Cine a amânat sfârșitul lumii

La jumătatea lunii martie 2015, Agenţia Internaţională a Energiei, o instituţie obișnuită să transmită vești rele, a făcut publică o informaţie seismică. Pentru prima oară în cei 40 de ani de când se vorbește despre încălzirea globală, iar emisiile de CO2 au crescut constant, în 2014 nivelul de gaze cu efect de seră deversate în atmosferă a rămas neschimbat faţă de anul precedent. E nevoie însă de o precizare aici: aceasta este prima dată când nivelul de emisii stagnează în absenţa unei crize economice, când emisiile scad natural, ca urmare a diminuării producţiei. Anul 2014 a predat așadar o importantă lecţie pe care o aveau de învăţat actorii de pe scena globală a mediului: aceea că se poate.

Până la momentul publicării studiului GCP, China era nemulţumită că degetul moralizator al comunităţii internaţionale era îndreptat spre ea. De ce să i se ceară să își asume aceeași ţintă de reducere a emisiilor de CO2 pe care și-o asumă și ţările dezvoltate când, la nivel global, a emis mai puţin CO2 decât ele? Așa se face că, împreună cu India, China a devenit o oaie neagră a eforturilor ecologice globale, ca urmare a încăpăţânării cu care refuza să se înhame la același jug ecologic cu vecinele care poluează mai puternic și de mai mult timp.

În 2014 însă, cifrele au vorbit mai puternic decât reprezentanţii ţărilor vizate. China a început să producă 7,2 tone de CO2 pe cap de locuitor, cu 0,4 tone mai mult decât nivelul pe cap de locuitor al întregii Europe. „Încă nu se apropie nici pe departe de SUA

sau de Australia, dar faptul că a întrecut Europa va surprinde o grămadă de lume”, declara atunci dr. Robbie Andrew, cercetător în cadrul Centrului de Cercetare Internaţională privind Clima și Mediul, din Norvegia.

Ironia face însă ca o proporţie semnificativă din emisiile chinezilor să fie un rezultat al cererii pieţei europene și americane. „Emisiile din Europa ar fi cu 30% mai ridicate dacă am lua în calcul bunurile pe care europenii le folosesc, dar care sunt produse în altă parte”, atenţiona prof. Corinne Le Quere, de la University of East Anglia, implicată la rândul său în cercetarea Carbon Project.

Aproape un an mai târziu, China și-a făcut singură dreptate, exonerându-și totodată și latura ecologistă. Fără să își diminueze producţia, ţara a renunţat într-o așa mare proporţie la utilizarea cărbunelui drept combustibil în fabricile sale, încât efectiv a inversat tendinţa ascendentă globală a emisiilor poluante.

Analiștii au apreciat eforturile Chinei, în timp ce au admonestat lipsa mobilizării semnificative a celorlalte ţări. „Rezultatele de anul acesta sunt „încurajatoare”, a apreciat Maria van der Hoeven, directoarea executivă a Agenţiei Internaţionale a Energiei. „N-avem însă timp să ne complacem”, a fost mesajul care a urmat imediat și, „cu siguranţă, nu este momentul să folosim această veste bună ca să scuzăm stoparea oricărei acţiuni ulterioare”.
Decuplarea economiei de ecologie

Ecologiștii au putut demonstra, în premieră folosind și cifre, viabilitatea decuplării creșterii economice de creșterea emisiilor de gaze cu efect de seră. Altfel spus, pentru prima dată, avem dovada incontestabilă că se poate să adoptăm tipare ecologice de lucru fără ca producţia să trebuiască diminuată.

Până acum, stagnarea sau scăderea emisiilor de CO2 a venit doar la pachet cu o constricţie economică majoră. Așa cum amintea Agenţia Internaţională a Energiei într-un comunicat, în cei 40 de ani de când adună date despre emisiile de CO2, doar în trei perioade emisiile anuale au înregistrat stagnări sau scăderi. Și fiecare dintre aceste perioade a fost asociată cu o scădere a profitului la nivel mondial. Emisiile globale de CO2 au scăzut la începutul anilor 1980, când America era în recesiune, apoi în 1992, după ce s-a prăbușit Uniunea Sovietică, și, cel mai recent, în 2009, în timpul crizei financiare. În 2014 însă, economia globală a crescut cu 3%.

Cum a fost posibilă această performanţă? Cel mai mare consumator mondial de energie – China – a ajuns să își ia 11 procente din necesarul ei energetic din alte surse decât cele fosile, plănuind ca, până în 2020 (deci în doar 5 ani), să ajungă la o alimentare de 15% din combustibilii proveniţi din surse regenerabile sau combustibili nucleari. Sophie Lu, analist pentru divizia Energie și Finanţe de la Bloomberg, în Beijing, explica fenomenul spunând că „cererea pentru cărbune a scăzut” în China, în timp ce toţi ceilalţi combustibili, inclusiv petrolul, gazele și regenerabilele, au crescut în termenii consumului. În procente, anul trecut, China și-a diminuat consumul de cărbune cu 2,9% faţă de anul 2013. Aceasta a fost, potrivit analistului Tian Miao, citat de Bloomberg, „prima scădere în cel puţin ultimii zece ani”.
Eco-eroii europeni

Privind la realizările macro în direcţia protecţiei mediului, e ușor să fii animat de un impuls sănătos și lăudabil de a contribui și tu cu ceva. Și, adesea, tendinţa este să ne uităm la vecinii noștri ecologi, ca să învăţăm de la ei. În Europa, campionii protecţiei mediului sunt, de departe, nemţii, care au zeci de ani de experienţă în ecologia practică, acţionând în mai multe sectoare pentru a-și reduce la minimum amprenta ecologică.

Ei își sortează gunoiul în minimum patru categorii (sticlă, plastic, hârtie și deșeuri menajere), la care se mai adaugă uneori deșeurile electronice, de care un bun cetăţean nu se poate descotorosi cum îi vine mai ușor, pentru că nu îi permite legea

. Consumă cât de puţină apă pot: fac duș, nu baie, trag apa la toaletă numai în caz de necesitate, nu lasă robinetul deschis în timp ce se spală pe dinţi, iar dacă acestea par detalii prea prozaice, o privire mai atentă la consecinţele lor va demonstra că nu sunt.

Nemţii își închid centralele nucleare și fac economie și la consumul de electricitate, folosind predominant becuri ecologice. Profită, în schimb, cât de mult pot de lumina naturală și, în puţinele zile însorite pe care le au, își pun în funcţiune panourile solare instalate cu ajutorul unor subvenţii serioase primite de la stat. În plus, își izolează cu temeinicie casele, astfel încât să nu piardă căldură iarna și să-și poată menţine răcoarea vara.

Cu toate acestea, ceea ce îi recomandă ca ecologiști pe nemţi îi și condamnă. Însă înainte de a înţelege de ce, e firesc să ne uităm puţin în propria ogradă.
Înverziţi cu forţa

Pare ușor deplasat să compari eforturile de mediu ale unui neamţ cu cele ale unui român, care, deși s-a străduit la un moment dat să își sorteze gunoiul, a descoperit că deșeul lui, selectat pentru aruncarea la tomberonul de culoarea potrivită, ajunge reamestecat în vechea autospecială deloc selectivă. Ambii sunt cetăţeni europeni, dar statul îi încurajează diferit: mai mult pe nemţi, mai puţin pe români.

Apartenenţa la Uniunea Europeană ne forţează însă în direcţia cea bună. De pildă, de la 1 ianuarie 2016, autorităţile locale vor fi trebuit să pună la punct infrastructura necesară colectării separate a celor patru tipuri de deșeuri menajere pe care le gestionează

Până acum, progresul a fost destul de lent. Conform rapoartelor anuale privind starea mediului în România, întocmite de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, doar 1% dintre deșeurile din gospodării au fost separate și reciclate în 2009. Un an mai târziu, se avansase cu 4 procente, iar în 2011, cu 8 procente.

Problema la noi este că oamenii nici nu au disponibilitatea necesară unor eforturi pro-mediu. Doar jumătate dintre români declară că se preocupă de colectarea selectivă de hârtie, carton sau cutii de băuturi, în comparaţie cu 90% dintre ceilalţi europeni

Nu e vorba că nu ar ști. Aproximativ 87,5% dintre respondenţii din cadrul studiului „Atitudini și obiceiuri referitoare la deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE)”, efectuat pentru ECOTIC de către GBD Research, spun că știu că pot da deșeurile electrice spre reciclare. Însă doar 36% dintre ei au declarat că fac, în practică, lucrul acesta.

Am putea bănui că în spate e o chestiune de mentalitate. Mai ales că același studiu arată și că românii se află (împreună cu bulgarii și maltezii) printre europenii cel mai puţin dispuși să cumpere mobilă la mâna a doua pentru a reduce cantitatea de deșeuri de pe piaţă, în timp ce 7 din 10 suedezi, finlandezi și danezi ar opta pentru o astfel de metodă. Dar UE nu ne lasă timp pentru introspecţie.

Dacă, la sfârșitul lui 2014, autorităţile abia au colectat 1,5 kilograme de DEEE-uri pe cap de locuitor, în loc de 4 kilograme cât obligau directivele europene, în 2020 ștacheta urcă și mai mult. Nu mai puţin de 50% din deșeurile generate de populaţie vor trebui să se regăsească în fluxuri de reciclare. Un an mai târziu, procentul va crește la 60%. Iar dacă ţara noastră nu se conformează, cetăţenii ei vor plăti. Nu pentru a finanţa subvenţii utile, ci pentru a plăti amenzi europene.
Intenţii bune, eșecuri cronice

Nemţii nu par să aibă această problemă. Au însă altele, deloc neglijabile. Germania a dezvoltat un cult al mediului, însă unii analiști consideră ritualurile lui ca fiind, să spunem, „păcătoase”. O analiză Der Spiegel face o radiografie necruţătoare a intenţiilor bune ale germanilor, transformate în „eșecuri cronice”.

Pentru început, sistemul de colectare selectivă îi împovărează prea mult pe cetăţeni, obligându-i să sorteze manual și să cureţe (acolo unde este cazul) cinci tipuri de deșeuri. Der Spiegel atenţionează că, după ce proporţia de gunoi care trebuie, legal, reciclat este atinsă, restul deșeurilor (constituind aproape jumătate din total) sunt incinerate, toate la un loc, odată cu munca inutilă a cetăţeanului.

Apoi, obsesia pentru economisirea apei a generat, neașteptat, consecinţe mirositoare, scrie Der Spiegel. În absenţa apei care să dilueze deșeurile din canalizări, scurgerea lor se petrece mai lent, iar mirosul și toxinele pe care le emană le creează probleme locuitorilor anumitor orașe. Impactul este asemănător unei insuficienţe renale.

Articolul condamnă și ipocrizia politicienilor, care închid centralele nucleare nemţești, dar importă energie nucleară din Franţa. Și critica nu se oprește aici. Becurile ecologice, considerate o minune a economiei de electricitate, sunt un real pericol pentru sănătate, atenţionează aceeași analiză, invocând cazul în care cineva sparge din greșeală un astfel de bec. Ele conţin mercur, care, odată inhalat, ajunge la creier prin sânge, așa cum explica Gary Zörner, chimist la un laborator din Delmenhorst. „Și fiecare picătură de mercur ne face un pic mai proști.” Din cauza mercurului, legea a interzis aruncarea acestor becuri la gunoiul obișnuit. Ele trebuie să parcurgă un circuit complicat de dezasamblare, care izolează mercurul periculos.

Izolarea casei, altă măsură aparent ecologică, nu doar că menţine temperatura din interior ca un termos, însă sufocă pereţii, creează igrasie și le generează probleme respiratorii persoanelor care locuiesc acolo.
Deci ce putem face?

Contrazic aceste descoperiri tot ce știam despre ecologie? Nicidecum. Avertizările cu privire la nevoia de a folosi resursele naturale inteligent și cumpătat, pentru a diminua poluarea globală, contribuind astfel la stoparea schimbărilor climatice și a dezastrelor aferente, rămân valabile. Ceea ce ar fi însă bine să se schimbe este mentalitatea noastră.

Comunitatea internaţională a făcut un pas important: a înţeles că nu e obligatoriu să plătească cu prosperitatea economică pentru prosperitatea naturală. Nemţii au înţeles și ei că extrema verde, în ciuda intenţiilor ei bune, are nevoie de reevaluări care să o adapteze mult mai eficient la realitate. De exemplu, în decursul a doi ani, ţinta reală de reciclare a gunoiului menajer a crescut de la 36% la 65%.

Dacă am înţelege că principiile fundamentale ale ecologiei sunt dinamice, că se mișcă odată cu Pământul și că, în consecinţă, și respectarea lor are nevoie de dinamism, niciuna dintre surprizele expuse mai sus nu s-ar califica drept „surpriză”. Ceea ce putem face în acest scop este să ne informăm cu privire la opţiunile pe care le avem pentru protecţia mediului și să ne mobilizăm spre avansarea lor. Dar, sigur, pentru asta trebuie mai întâi să credem că se poate.

Alina Kartman
SURSĂ:Semnele timpului, aprilie 2015, ediția tipărită